Referințe

Recomand călduros

Daniel, 29 de ani, Croydon

Am obținut o compensație satisfăcătoare. Am avut un accident cu scuterul și mă întrebam dacă se merită să raportez cazul meu, consideând faptul că era un caz mic, dar acum nu regret.

Pentru Daniel din Croydon am obținut £3,400 pentru un prejudiciu cauzat într-un accident rutier

Sunt un client foarte multumit de Insito Revendicări. Am avut un accident cu scuterul și mă întrebam dacă merită să raportez cazul, luând în considerare daunele ce nu păreau a fi mari, dar acum nu regret.

La două zile după ce am contactat Insito Insito Revendicări a fost organizată o inspecție a scuterului, iar calculul valorii reparațiilor a fost surprinzător de mare pentru astfel de pagube mici. Compensarea pentru repararea scuterului am primit-o peste 4 săptămâni, în ciuda faptului că decizia companiei de asigurări privind responsabilitatea cauzării accidentului nu fusese încă luată. Interesant fapt, scuterul nu a trebuit să-l repar, am decis că pot merge cu un astfel de defect, iar la acordarea compensației acest fapt nu a avut nici un efect.

Insito Revendicări Insito Revendicări a organizat rapid o comisie medicală, în cadrul căreia prejudiciul de sănătate a fost estimat la aproximativ £4,000 de lire. Am fost sceptic, deoarece nu m-am simțit atât de rănit. Nu credeam că cealaltă parte nu va respinge cererea mea în întregime, cu atât mai mult că negocierile se prelungeau, iar ofertele inițiale au fost respinse în mod succesiv. Dar, datorită eforturilor și presiunii din partea consultanților Insito Revendicări, asigurătorii părții opuse au fost de acord cu revendicările propuse.mi-a fost plătită o parte din suma propusă inițial(aproape 90% din suma totală negociată).

Aș adăuga, de asemenea, că apreciez mult implicarea angajaților firmei, mai ales, că eu nu prea vorbesc engleza și am avut nevoie de ajutor în timpul comisiei medicale și în etapele ulterioare ale cazului. Cele mai multe companii, specializate în compensațiile accidentare, funcționează pe principiul ” nimeni nu-ți va oferi atât cât îți prominem noi “, asa ca am fost surprins, când la începutul desfășurării cazului, consultanții Insito Revendicări au evaluat cu exactitate valoarea compensației, care a fost mai mult decât satisfăcătoare. Acesta este motivul pentru care aș recomanda Insito Revendicări tuturor prietenilor mei.

Contactați-ne

Ați avut un accident ?

Putem câștiga pentru Dvs. o despăgubire mare

Raportează accidentul

Sau sunați-ne 0203 519 0248

24 de ore din 24, 7 zile în săptămână

Dacă aveți un cont într-o bancă britanică, care vă taxează lunar - puteți primi o rambursare a taxelor bancare cu ratele dobânzilor

Aflați mai multe