Referințe

Profesionalism deplin

Mihaela, 44 ani, Londra

Sunt foarte mulțumită cu compensația câștigată, compania a stabilit vinovatul în ciuda plecării acestuia de la locul accidentului.

Pentru Mihaela din Londra am obținut £3,120 pentru vătămarea spatelui și a gâtului ca urmare a unui accident rutier

Mergeam cu mașina la cumpărături la Lidl, după-amiază. Înainte de a ieși pe drumul principal aveam de trecut un mic sens giratoriu. Când eram deja pe sensul giratoriu, un alt automobil, ieșind de pe strada laterală, nu mi-a cedat prioritatea și a lovit în automobilul meu. Forța impactului a fost atât de mare încât mașina mea s-a oprit în dreptul celor mai apropiate semafoare.

Am ieșit din mașină pentru a vedea daunele, în timp ce autorul accidentului a deschis doar ușa automobilului său, a strigat ceva și a plecat cu un scârțâit de pneuri. Eram în stare de șoc. S-a apropiat de mine un martor al accidentului. Acesta mi-a dat numărul de înregistrare al vinovatului. Dar, așa cum sa dovedit mai târziu, acest număr a fost greșit.

A doua zi am telefonat la Insito Revendicări pentru a le cere sfatul, ce aș putea face într-o astfel de situație, atunci când vinovatul a fugit de la locul accidentului. Am primit informații foarte utile si Insito Revendicări a început procesul de solicitare a compensării.

Întotdeauna mi s-a părut că acesta este un proces lung și obositor, care necesită foarte mult timp. Cu toate acestea, am aflat că ar putea fi altfel! Consultanții Insito Revendicări au acționat rapid și eficient. Compania a organizat evaluarea autoturismului avariat și o comisie medicală (unde a fost traducătorul prezent).

Un avantaj suplimentar al cooperării cu Insito Revendicări este serviciul în limba română. Totul s-a petrecut fără stres și sunt foarte mulțumită de suma compensatorie primită. Recomand Insito Revendicări tuturor celor care au suferit în accidente rutiere. Profesionalism deplin.

Contactați-ne

Ați avut un accident ?

Putem câștiga pentru Dvs. o despăgubire mare

Raportează accidentul

Sau sunați-ne 0203 519 0248

24 de ore din 24, 7 zile în săptămână

Dacă aveți un cont într-o bancă britanică, care vă taxează lunar - puteți primi o rambursare a taxelor bancare cu ratele dobânzilor

Aflați mai multe